OG nr. 43/1997

Regimul drumurilor

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

Text consolidat la 5 octombrie 2026 · ultima modificare: 25 august 2025 · în vigoare din 1 ianuarie 1998 · 10 articole

Aici sunt doar părțile din act pe care le întâlnește un viitor șofer: felurile și categoriile drumurilor (art. 3–8), cu clasele R, NR, M și P după care se citește anexa nr. 2 (art. 51), masele și dimensiunile maxime admise și autorizația specială de transport (art. 40 și 41), ce este interzis pe drum (art. 43) și anexa nr. 2, cu masele și dimensiunile maxime admise în circulație. Forma oficială, întreagă, este cea publicată în Monitorul Oficial.

Capitolul I Dispoziții generale

Secțiunea a II-a Clasificarea și încadrarea drumurilor

Din punct de vedere al destinației drumurile se împart în:

a) drumuri publice - drumuri de utilitate publică și/sau de interes public destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt proprietate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite;

b) drumuri de utilitate privată - drumuri destinate satisfacerii cerințelor proprii de transport rutier și pietonal spre obiective economice, forestiere, petroliere, miniere, agricole, energetice, industriale și altele asemenea, de acces în incinte, ca și cele din interiorul acestora, precum și cele pentru organizările de șantier; ele sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare.

Din punct de vedere al circulației drumurile se împart în:

a) drumuri deschise circulației publice, care cuprind toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor;

b) drumuri închise circulației publice, care cuprind acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces, precum și acele drumuri de utilitate publică închise temporar circulației publice.

Din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial, în ordinea importanței, drumurile publice se împart în următoarele categorii:

a) drumuri de interes național;

b) drumuri de interes județean;

c) drumuri de interes local.

Din punctul de vedere al capacității portante, drumurile se clasifică astfel:

a) R = drumuri reabilitate, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 1 din anexele nr. 2 și 3;

b) NR = drumuri nereabilitate, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 2 din anexele nr. 2 și 3;

c) M = drumuri modernizate, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 3 din anexele nr. 2 și 3;

d) P = drumuri pietruite, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 4 din anexele nr. 2 și 3.

(1) Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine, și pot fi clasificate ca:

a) autostrăzi - drumuri de mare capacitate și viteză, rezervate exclusiv circulației autovehiculelor, care nu deservesc proprietățile riverane, prevăzute cu două căi unidirecționale separate printr-o zonă mediană având cel puțin două benzi de circulație pe sens și bandă de staționare de urgență, cu intersecții denivelate și acces limitat, intrarea și ieșirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate;

b) drumuri expres - drumuri accesibile numai prin noduri sau intersecții reglementate care pot fi interzise anumitor categorii de utilizatori și vehicule și pe care oprirea și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise;

c) drumuri internaționale "E" - drumuri deschise traficului internațional, a căror încadrare ca drumuri "E" se stabilește în conformitate cu prevederile Acordului european asupra marilor drumuri de circulație internațională (AGR);

d) drumuri naționale principale:

(i) drumuri naționale care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședință de județ, legăturile dintre acestea, legăturile cu obiectivele militare, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. h) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României;

(ii) drumurile naționale care asigură legăturile cu statele vecine și interconectează drumurile transfrontaliere situate în interiorul spațiului Schengen terestru;

(iii) alte drumuri naționale pe care la ultimul recensământ de circulație s-a înregistrat un volum de trafic mediu zilnic anual mai mare de 3.500 de vehicule fizice/24 de ore sau mai mare de 4.500 de vehicule etalon autoturisme/24 de ore;

e) drumuri naționale secundare - restul drumurilor naționale care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)- d).

(2) Pentru a fi încadrate în categoria drumurilor de interes național, drumurile trebuie să îndeplinească criteriile funcționale și ale volumului de trafic mediu zilnic anual impus de normele și standardele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor, pentru cel puțin clasa tehnică III.

(3) Clasificarea drumurilor de interes național se face de către Ministerul Transporturilor.

(4) Propunerile de clasificare a drumurilor de interes național în categoria drumurilor internaționale «E» se fac de către Ministerul Transporturilor.

(41) Drumurile pentru cicliști de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează localități aflate pe raza teritorială a cel puțin două județe.

(5) Clasificarea drumurilor internaționale "E" se stabilește potrivit Acordului european asupra marilor drumuri de circulație internațională (AGR).

(6) Drumurile care asigură legătura cu obiectivele militare, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României sunt exceptate de la prevederile alin. (2).

(7) Lista cu drumurile care asigură legătura cu obiectivele militare se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului apărării naționale până la data de 31 iulie 2023 și se actualizează o dată la 3 ani.

Drumurile de interes județean fac parte din proprietatea publică a județului și cuprind drumurile județene, care asigură legătura între:

a) reședințele de județ cu municipiile, cu orașele, cu reședințele de comună, cu stațiunile balneoclimaterice și turistice, cu porturile și aeroporturile, cu obiectivele importante legate de apărarea țării și cu obiectivele istorice importante;

b) orașe și municipii, precum și între acestea și reședințele de comună;

c) reședințe de comună.

(2) Drumurile pentru cicliști de interes județean fac parte din proprietatea publică a județului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează localități aflate pe raza teritorială a aceluiași județ.

(1) Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și pot fi clasificate ca:

a) drumuri comunale, care asigură legăturile:

(i) între reședința de comună și satele componente sau cu alte sate;

(ii) între oraș și satele care îi aparțin, precum și cu alte sate;

(iii) între sate;

b) drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora;

c) străzi - drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătură, uliță etc.

d) drumurile pentru cicliști de interes local.

(2) Clasificarea drumurilor de interes local, precum și clasificarea ca drum de interes local a unui drum neclasificat se fac prin hotărâre a consiliului local respectiv.

(3) În cazul în care drumul respectiv se află pe raza a două sau mai multe unități administrativ-teritoriale, clasificarea se aprobă prin hotărâre de către toate consiliile locale respective.

Capitolul II Administrarea drumurilor

Secțiunea a IV-a Condiții de exploatare a drumurilor

(1) Drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului. În perioadele în care pe sectoarele de drum se desfășoară lucrări de întreținere, reparații, modernizare, reabilitare sau consolidare, această responsabilitate revine executantului lucrării.

(2) Masele totale maxime admise, masele maxime admise pe axe, dimensiunile maxime admise și caracteristicile conexe pentru vehiculele rutiere admise în circulație pe fiecare categorie de drum public sunt prevăzute în anexele nr. 2 și 3.

(3) Masele și dimensiunile maxime admise pe un drum, prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se mențin pe sectoarele drumului respectiv pe toată durata în care se execută lucrări de întreținere, reparații, modernizare, reabilitare sau consolidare.

(4) Lista drumurilor publice cu masele maxime admise în circulație și caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere pentru care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele pentru categoriile de drum prevăzute în anexele nr. 2 și 3 se stabilește și se actualizează prin ordin al ministrului transportului pentru drumurile de interes național și prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice pentru drumurile de interes județean și de interes local și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Vehiculele sau ansamblurile de vehicule echipate cu dispozitive aerodinamice care îndeplinesc cerințele prevăzute la alin. (6) și care sunt omologate conform legislației în vigoare pot depăși lungimile maxime prevăzute la pct. 1.1 din anexele nr. 2 și 3, cu scopul de a permite atașarea unor asemenea dispozitive în spatele vehiculelor sau al ansamblurilor de vehicule. Vehiculele sau ansamblurile de vehicule echipate cu dispozitivele respective trebuie să fie conforme cu pct. 1.5 din anexa nr. 2 și nicio depășire a lungimilor maxime nu poate conduce la o creștere a lungimii de încărcare a acestor vehicule sau ansambluri de vehicule.

(6) Înainte de introducerea lor pe piață, dispozitivele aerodinamice prevăzute la alin. (5) care depășesc 500 mm în lungime trebuie omologate de tip conform legislației în vigoare.

(7) Lungimile maxime admise prevăzute la pct. 1.1 din anexele nr. 2 și 3 pot fi depășite, fără a se considera depășire de lungime, de către vehiculele sau ansamblurile de vehicule care îndeplinesc cerințele prevăzute la alin. (8), în cazul în care cabinele lor asigură performanțe aerodinamice sporite și eficiență energetică, precum și performanțe în materie de siguranță. Vehiculele sau ansamblurile de vehicule echipate cu astfel de cabine trebuie să fie conforme cu pct. 1.5 din anexa nr. 2 și nicio depășire a limitelor maxime de lungime nu poate conduce la o creștere a capacității de încărcare a acestor vehicule.

(8) Înainte de a fi introduse pe piață, vehiculele prevăzute la alin. (7) sunt omologate în conformitate cu normele în vigoare.

(1) Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise în circulație prevăzute în anexele nr. 2 și 3.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația pe drumurile publice a vehiculelor rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau a dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se poate efectua numai în baza autorizației speciale de transport, denumită în continuare AST, eliberată în prealabil, fără discriminare, în condițiile stabilite prin norme privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu mase și/sau dimensiuni care depășesc limitele maxime admise, aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului afacerilor interne.

(3) AST este documentul prin care administratorul drumului stabilește traseul ce urmează a fi parcurs, condițiile de efectuare a transportului și tarifele datorate.

(4) AST se eliberează de administratorul drumului pe care se circulă. Prin excepție, AST se eliberează de administratorul drumurilor de interes național și pentru alte categorii de drumuri care nu sunt în administrarea sa și care fac parte din traseu împreună cu categoria drumurilor de interes național, în condițiile stabilite prin normele prevăzute la alin. (2).

(5) AST este documentul necesar pentru circulația vehiculelor rutiere cu depășiri ale maselor maxime admise și/sau ale dimensiunilor maxime admise, valabil pentru numerele de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor, pentru caracteristicile tehnice, traseul, sensul, perioada și condițiile de circulație înscrise în AST.

(6) AST se eliberează pentru:

a) transporturi a căror încărcătură este indivizibilă. Prin încărcătură indivizibilă se înțelege încărcătura care, în scopul transportului rutier, nu poate fi divizată în două sau mai multe încărcături fără cheltuieli nejustificate sau fără riscul deteriorării și care, din cauza dimensiunilor și masei sale, nu poate fi transportată de un autovehicul, o remorcă, un tren rutier sau un vehicul articulat astfel încât acesta să respecte masele și/sau dimensiunile maxime admise;

b) vehicule care depășesc constructiv masele și/sau dimensiunile maxime admise;

c) transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, dacă este depășită cel puțin una dintre masele sau dimensiunile maxime admise și sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

(i) masa totală să nu depășească cu mai mult de 25% masa totală maximă admisă;

(ii) masa pe axe să nu depășească masa maximă ce poate fi autorizată, prevăzută la alin. (8);

(iii) lungimea să nu depășească cu mai mult de 3,0 metri lungimea maximă admisă;

(iv) lățimea să nu depășească 3,20 metri;

(v) să nu fie depășită înălțimea maximă admisă;

d) transporturi pentru care nu se depășesc masele maxime autorizate constructiv ale vehiculelor.

e) valorile prevăzute la lit. c) pot fi modificate prin normele prevăzute la alin. (2).

(7) Pe lângă încărcătură indivizibilă se pot transporta și alte tipuri de încărcături, dacă nu se depășește masa maximă ce poate fi autorizată pe axe prevăzută la alin. (8).

(8) Masele maxime pe axe care pot fi autorizate pot depăși în circulație masele maxime admise pe axe cu cel mult:

a) 3,5 tone, pentru axa simplă;

b) 6,0 tone, pentru axa dublă (tandem);

c) 7,0 tone, pentru axa triplă (tridem).

(9) AST se poate elibera și pentru vehiculele care depășesc masele pe axe prevăzute la alin. (8), dacă se transportă mărfuri indivizibile pentru care nu există posibilitatea tehnică de efectuare a transportului, care să respecte masele maxime pe axe conform alin. (8), în baza unui proiect de transport.

(10) Proiectul de transport se întocmește dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) masa totală mai mare sau egală cu 120 tone, pentru traversarea lucrărilor de artă proiectate pentru clasa E de încărcare, conform standardelor tehnice în vigoare;

b) masa totală mai mare sau egală cu 100 tone, pentru traversarea lucrărilor de artă proiectate pentru clasa I de încărcare, conform standardelor tehnice în vigoare;

c) masa totală mai mare sau egală cu 80 tone, pentru traversarea lucrărilor de artă proiectate pentru clasa II de încărcare, conform standardelor tehnice în vigoare;

d) masele pe axe mai mari decât cele prevăzute la alin. (8), condiționat de respectarea prevederilor alin. (9);

e) dacă există restricții de circulație ale căror valori sunt mai mici decât masa totală a transportului.

(11) Studiul de traseu se întocmește dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) lungime mai mare sau egală cu 50,0 metri, pentru drumurile reabilitate și cele nereabilitate;

b) lungime mai mare sau egală cu 40,0 metri, pentru drumurile modernizate;

c) lungime mai mare sau egală cu 25,0 metri, pentru drumurile pietruite;

d) lățime mai mare sau egală cu 7,0 metri, pentru drumurile reabilitate;

e) lățime mai mare sau egală cu 6,0 metri, pentru drumurile nereabilitate;

f) lățime mai mare sau egală cu 5,0 metri, pentru drumurile modernizate;

g) lățime mai mare sau egală cu 4,0 metri, pentru drumurile pietruite;

h) înălțime mai mare sau egală cu 5,0 metri, dacă pe sectorul de drum ce urmează a fi parcurs sunt instituite restricții pentru înălțime, indiferent de valoarea restricției;

i) lungime mai mare sau egală cu 30,0 metri și lățime mai mare sau egală cu 5,0 metri, pentru drumurile reabilitate și pentru cele nereabilitate;

j) lungime mai mare sau egală cu 25,0 metri și lățime mai mare sau egală cu 4,0 metri, pentru drumurile pietruite;

k) dacă există restricții de circulație ale căror valori sunt mai mici decât cele ale transportului;

l) Abrogată.

(12) În proiectul de transport se vor menționa posibilitatea și condițiile de circulație și pentru celelalte mase și/sau dimensiuni care depășesc limitele maxime admise și sunt mai mici decât cele prevăzute la alin. (10).

(13) În studiul de traseu se vor menționa posibilitatea și condițiile de circulație și pentru celelalte valori care depășesc dimensiunile maxime admise și sunt mai mici decât cele prevăzute la alin. (11).

(14) Condițiile pentru întocmirea proiectului de transport și studiului de traseu pot fi modificate prin normele prevăzute la alin. (2).

(15) Proiectul de transport și studiul de traseu se întocmesc în condițiile stabilite prin normele prevăzute la alin. (2) și constituie anexa la AST.

(16) Circulația vehiculelor cu nerespectarea numerelor de înmatriculare sau de înregistrare ale vehiculelor, a caracteristicilor tehnice, a traseului, a sensului, a perioadei înscrise în AST se consideră circulație fără AST.

(17) În cazul circulației cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise fără AST ori cu nerespectarea AST, responsabilitatea revine, după caz:

a) operatorului de transport rutier, astfel cum acesta este înscris în documentele de transport;

b) persoanei fizice sau juridice care folosește vehiculul în baza unui alt drept decât dreptul de proprietate, în situația în care operatorul de transport rutier nu poate fi identificat din documentele de transport;

c) deținătorului vehiculului rutier, în cazul în care persoanele prevăzute la lit. a) și b) nu pot fi identificate;

d) conducătorului auto, în cazul în care persoanele prevăzute la lit. a), b) și c) nu pot fi identificate;

e) expeditorului, conform responsabilităților care îi revin în baza prevederilor legale în vigoare.

(18) Circulația vehiculelor cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise pentru care s-au eliberat AST-uri este interzisă în zilele de sâmbătă, duminică, în zilele premergătoare zilelor de sărbătoare legală și în zilele de sărbătoare legală, între orele 6,00 și 22,00. Prin excepție, emitentul AST poate autoriza circulația vehiculelor în perioadele restricționate, în condițiile stabilite prin normele prevăzute la alin. (2).

(19) Lucrările de amenajare sau de consolidare a infrastructurii rutiere, de modificare a instalațiilor aeriene sau subterane, precum și orice alte lucrări necesare efectuării transporturilor cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise, cuprinse în proiectul de transport sau în studiul de traseu prevăzut la alin. (15), revin persoanei fizice sau persoanei juridice înscrise în AST.

(20) Execuția lucrărilor prevăzute la alin. (19) se aprobă de administratorul drumului respectiv, în condițiile stabilite prin normele prevăzute la alin. (2).

(21) Pentru vehiculele prevăzute la alin. (2) se aplică tarife suplimentare de utilizare a drumurilor calculate în funcție de masa totală, de masele pe axe, de dimensiunile rezultate la transport, de categoria drumului și de lungimea traseului care urmează să fie parcurs.

(22) Tarifele prevăzute la alin. (21) și excepțiile de la plata acestora se stabilesc de administratorii drumurilor publice și se aprobă:

a) prin ordin al ministrului transporturilor, pentru drumurile de interes național;

b) prin hotărâre a consiliilor județene, pentru drumurile de interes județean;

c) prin hotărâre a consiliilor locale, cu avizul consiliilor județene, pentru drumurile de interes local;

d) prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, în cazul drumurilor de interes local din municipiul București;

e) prin hotărâre a consiliului local sau prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, după caz, pentru drumurile naționale care traversează municipiile, inclusiv reședințele de județ, la care nivelul maxim al tarifelor este cel stabilit prin ordinul prevăzut la lit. a).

(23) Vehiculul care circulă cu depășirea maselor și/sau a dimensiunilor maxime admise trebuie să fie precedat de un autovehicul de însoțire autorizat, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) lățime mai mare de 3,2 metri și mai mică sau egală cu 4,5 metri;

b) lungime mai mare de 25,0 metri și mai mică sau egală cu 30,0 metri;

c) înălțime mai mare de 4,5 metri;

d) masă totală mai mare de 80,0 tone.

(24) Pentru situațiile prevăzute la alin. (23) lit. a) și b), vehiculul care asigură însoțirea pe autostrăzi va circula în spate.

(25) Vehiculul care circulă cu depășirea masei totale și/sau dimensiunilor maxime admise trebuie să fie însoțit de două autovehicule de însoțire autorizate, care să circule unul în fața și celălalt în spatele acestuia, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) lățime mai mare de 4,5 metri;

b) lungime mai mare de 30,0 metri;

c) înălțime mai mare de 4,5 metri sau masă totală mai mare de 80,0 tone, dacă vehiculul circulă pe autostrăzi.

(26) Vehiculul care circulă cu depășirea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise trebuie să fie însoțit suplimentar de un echipaj al poliției rutiere, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) lățime mai mare de 5,0 metri;

b) lungime mai mare de 40,0 metri;

c) înălțime mai mare de 5,0 metri;

d) masă totală mai mare de 80,0 tone.

(27) În situația în care mai multe vehicule cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise circulă în convoi, lungimea acestuia nu va depăși 200 de metri. Convoiul poate avea în componență maximum 3 vehicule.

(28) Lungimea convoiului prevăzut la alin. (27) se calculează prin însumarea lungimilor vehiculelor componente și a unei distanțe de câte 10 metri între ele.

(29) Convoiul prevăzut la alin. (27) trebuie să fie însoțit de autovehicule de însoțire autorizate, care să circule unul în fața și celălalt în spatele fiecărui vehicul din componența convoiului, precum și de un echipaj al poliției rutiere.

(30) În situațiile prevăzute la alin. (27) se eliberează AST pentru fiecare vehicul în parte cu nominalizarea tuturor numerelor de înmatriculare ale vehiculelor care alcătuiesc convoiul.

(31) Vehiculele care circulă cu depășirea maselor și/sau a dimensiunilor maxime admise trebuie să fie echipate cu lămpile de semnalizare stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu dispozitive suplimentare reflectorizant-fluorescente în condițiile stabilite prin normele prevăzute la alin. (2).

(32) Autovehiculele de însoțire trebuie să respecte condițiile privind dotarea, stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pe cele stabilite prin normele prevăzute la alin. (2).

(33) Condițiile privind efectuarea însoțirii vehiculelor care circulă cu depășirea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise se stabilesc prin normele prevăzute la alin. (2).

(34) Condițiile privind autorizarea operatorilor economici, a persoanelor și a autovehiculelor care efectuează însoțirea vehiculelor care circulă cu depășirea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise se stabilesc prin normele prevăzute la alin. (2).

Pe drumurile publice sunt interzise:

a) competițiile sportive, fără avizul prealabil al administratorului drumului și al Poliției rutiere. Organizatorii poartă răspunderea și iau toate măsurile pentru siguranța traficului rutier și redarea ulterioară a drumului pentru circulația publică, în condițiile existente anterior organizării competiției;

b) intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roți sau pe șenile, precum și pierderea, prin scurgere din vehicule, în timpul transportului, de materiale de construcție sau de alte materii;

c) curățarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanțe; aceasta se va realiza înainte de a pătrunde în drum și numai pe suprafețe special amenajate prin grija administratorului drumului;

d) scurgerea lubrifianților, a unor produse inflamabile, toxice sau de altă natură;

e) ocuparea, sub orice formă, a părții carosabile, a acostamentului, a zonei de siguranță a podurilor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a spațiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, a șanțurilor, a trotuarelor, a pistelor și a zonelor de siguranță ale drumului, precum și afectarea stării de curățenie a acestora;

f) circulația autovehiculelor pe acostamente, șanțuri, trotuare, pe spații de siguranță ale drumurilor și podurilor, precum și pe banda de urgență sau mediană a autostrăzilor;

g) circulația pe drumurile publice, modernizate, a vehiculelor cu pneuri cu cuie, cu șenile, fără bandaje de protecție, precum și transportul prin târâre a unor obiecte sau materiale; prin excepție este admisă circulația vehiculelor aparținând Ministerului Apărării Naționale sau Ministerului de Interne, în cazul în care nu există posibilitatea evitării drumurilor publice modernizate, cu acordul și în condițiile stabilite de administratorul acestora.

h) degradarea totală sau parțială a platformei drumului, a elementelor care fac parte integrantă din drum;

i) degradarea și/sau distrugerea elementelor de siguranță ale drumului, a dotărilor și a dispozitivelor de semnalizare;

j) comerțul ambulant.

k) aruncarea și depozitarea deșeurilor în zona de siguranță a drumurilor și podurilor;

l) aruncarea și depozitarea deșeurilor în locurile de parcare, oprire și staționare, altele decât cele provenite din oprirea/staționarea participanților la trafic în locurile de parcare, oprire și staționare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), competițiile sportive de interes național, care fac parte din calendarele sportive oficiale ale federațiilor sportive naționale, vor fi scutite de plata taxelor pentru utilizarea drumurilor publice cu condiția obținerii avizului federației de specialitate, al administratorului drumului și al poliției rutiere. Organizatorii poartă răspunderea și iau toate măsurile pentru siguranța traficului rutier și redarea ulterioară a drumului pentru circulația publică, în condițiile existente anterior organizării competiției.

(3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile ramurilor sportive care utilizează autovehicule.

Anexa nr. 2 MASE ȘI DIMENSIUNI maxime admise în circulație și caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere

Clasificarea drumurilor din punctul de vedere al maselor și dimensiunilor maxime admise:

R = drumuri reabilitate

NR = drumuri nereabilitate

M = drumuri modernizate

P = drumuri pietruite

Prin vehicul se înțelege orice autovehicul rutier având cel puțin două axe sau un ansamblu format dintr-un autovehicul și semiremorca sau remorca tractată de acesta.

Punctul Vehiculul sau condiția R NR M P
0. 1.2.3.4.
1. DIMENSIUNI MAXIME ADMISE (în metri)
1.1. Lungime1
Autovehicul, altul decât autobuz2 12,0012,0012,0012,00
Remorcă 12,0012,0012,0012,00
Vehicul articulat3 16,5016,5016,5016,50
Tren rutier4 18,7518,7518,7518,75
Autobuz cu două axe 13,5013,5013,5013,50
Autobuz cu mai mult de două axe 15,0015,0015,0015,00
Autobuz cu remorcă 18,7518,7518,7518,75
Autobuz articulat 18,7518,7518,7518,75
1.2. Lățime
a) Toate vehiculele, cu excepția vehiculelor menționate la lit. b) 2,552,552,552,55
b) Suprastructuri de vehicule izoterme sau containere ori cutii mobile izoterme transportate de vehicule 2,602,602,602,60
1.3. Înălțime (orice vehicul) 4,004,004,004,00
1.4. Suprastructurile demontabile și unitățile de transport standardizate, cum ar fi containerele, vor respecta dimensiunile precizate la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.6, 1.7, 1.8 și 4.4.
1.4.a. Dacă în spatele autobuzului sunt montate dispozitive detașabile exterioare, cum ar fi cutiile pentru schiuri, lungimea autovehiculului, inclusiv aceste dispozitive, nu trebuie să depășească lungimea maximă prevăzută la pct. 1.1.
1.5. Toate autovehiculele sau ansamblurile de vehicule trebuie să aibă posibilitatea de a întoarce într-o coroană circulară cu rază exterioară de 12,5 m și o rază interioară de 5,3 m.
1.5.a. Cerințe suplimentare pentru autobuze Cu vehiculul în staționare, prin trasarea unei linii pe sol, se fixează un plan vertical tangent la latura vehiculului plasată peste cercul exterior. În cazul unui vehicul articulat, cele două părți rigide ale acestuia trebuie să fie în același aliniament cu planul. Atunci când vehiculul intră, după o traiectorie liniară, pe suprafața descrisă la pct. 1.5, nicio parte a vehiculului nu trebuie să depășească acest plan vertical cu mai mult de 0,6 m.
1.6. Distanța maximă între axa pivotului de cuplare al semiremorcii și partea din spate a semiremorcii 12,0012,0012,0012,00
1.7. Distanța maximă măsurată paralel cu axa longitudinală a trenului rutier din punctul extern aflat cel mai în față al zonei de încărcare, din spatele cabinei, până la punctul cel mai din spate al remorcii din ansamblu, minus distanța din partea din spate a autovehiculului și partea din față a remorcii 15,6515,6515,6515,65
1.8. Distanța maximă măsurată paralel cu axa longitudinală a trenului rutier din punctul extern aflat cel mai în față al zonei de încărcare, din spatele cabinei, până la punctul cel mai din spate al remorcii din ansamblu 16,4016,4016,4016,40
2. MASA TOTALĂ MAXIMĂ ADMISĂ A VEHICULULUI (în tone)
2.1. Vehicule care fac parte dintr-un ansamblu de vehicule
2.1.1. Remorcă cu două axe 18,0017,0017,0016,00
2.1.2. Remorcă cu 3 axe 24,0022,0022,0020,00
2.2. Ansamblu de vehicule
2.2.1. Tren rutier cu 5 sau 6 axe
a) Autovehicul cu două axe cu remorcă cu 3 axe 40,0040,0040,0038,00
b) Autovehicul cu 3 axe cu remorcă cu două sau 3 axe 40,0040,0040,0038,00
2.2.2. Vehicul articulat cu 5 sau 6 axe
a) Autovehicul cu două axe cu semiremorcă cu 3 axe 40,0040,0040,0038,00
b) Autovehicul cu 3 axe cu semiremorcă cu două sau 3 axe 40,0040,0040,0038,00
c) Autovehicul cu două axe cu semiremorcă cu 3 axe care transportă, în cadrul operațiunilor de transport intermodal, unul sau mai multe containere sau cutii mobile5, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare 42,0042,0040,0040,00
d) Autovehicule cu 3 axe cuplat cu semiremorcă cu două sau 3 axe transportând, în cadrul operațiunilor de transport intermodal, unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare 44,0042,0040,0040,00
2.2.3. Tren rutier cu 4 axe compus dintr-un autovehicul cu două axe și o remorcă cu două axe 36,0036,0036,0034,00
2.2.4. Vehicul articulat cu 4 axe compus dintr-un autovehicul cu două axe și o semiremorcă cu două axe, dacă distanța (d) dintre axele semiremorcii este:
2.2.4.1. mai mare sau egală cu 1,3 m, dar mai mică sau egală cu 1,8 m 36,0036,0036,0034,00
2.2.4.2. mai mare de 1,8 m 36,00636,0036,0034,00
2.3. Autovehicule
2.3.1. Autovehicul cu două axe
a) Autovehicule cu două axe, cu excepția autobuzelor 18,0017,0016,0016,00
b) Autovehicule cu două axe care utilizează combustibili alternativi, cu excepția autobuzelor: la greutatea maximă autorizată de 18 tone se adaugă maximum 1 tonă reprezentând greutatea suplimentară impusă de tehnologia combustibililor alternativi 19,0018,0017,0016,00
c) Autobuze cu două axe 19,5018,5017,5016,50
2.3.2. Autovehicul cu 3 axe 25,00/​26,007,822,00/​24,009,1022,0022,00
2.3.3. Autovehicul cu 4 axe, dintre care două axe de direcție 30,00/​32,001130,0030,0028,00
2.4. Autobuz articulat cu 3 axe 28,001228,0026,0026,00
3. MASA MAXIMĂ ADMISĂ PE AXE (în tone)
3.1. Axa simplă
Axa simplă nemotoare 10,0010,008,007,50
3.2. Axa dublă (tandem) a remorcilor și semiremorcilor Suma maselor pe axele componente, dacă distanța (d) dintre ele este:
3.2.1. mai mică de 1,0 metri (d < 1,0 metri) 11,0011,0011,0011,00
3.2.2. mai mare sau egală cu 1,0 m, dar mai mică de 1,3 metri (1,0 ≤ d < 1.3 metri) 16,0016,0015,0014,00
3.2.3. mai mare sau egală cu 1,3 metri, dar mai mică de 1,8 metri (1,3 ≤ d < 1,8 metri) 18,0017,0016,0015,00
3.2.4. mai mare sau egală cu 1,8 metri (1,8 metri ≤ d) 20,0020,0016,0015,00
3.3. Axa triplă (tridem) a remorcilor și semiremorcilor Suma maselor pe axele componente, dacă distanța (d) dintre ele este:
3.3.1. mai mică sau egală cu 1,3 metri (d ≤ 1,3 metri) 21,0021,0019,0016,50
3.3.2. mai mare de 1,3 m, dar mai mică sau egală cu 1,4 metri (1,3 < d ≤ 1,4 metri) 24,0022,0020,0018,00
3.4. Axa simplă motoare
3.4.1. Axa motoare a vehiculelor la care se face referire la pct. 2.2.1 și 2.2.2 11,5010,009,008,00
3.4.2. Axa motoare a vehiculelor la care se face referire la pct. 2.2.3, 2.2.4, 2.3 și 2.4 11,5010,009,008,00
3.5. Axa dublă (tandem) a autovehiculelor Suma maselor pe axele componente, dacă distanța (d) dintre ele este:
3.5.1. mai mică de 1,0 metri (d < 1,0 metri) 11,5010,0010,0010,00
3.5.2. mai mare sau egală cu 1,0 metri, dar mai mică de 1,3 metri (1,0 ≤ d < 1,3 metri) 16,0015,0014,00/​15,001313,00
3.5.3. mai mare sau egală cu 1,3 metri, dar mai mică de 1,8 metri (1,3 ≤ d < 1,8 metri) 18,00/​19,001417,00/​18,001516,0015,00
4. ALTE CONDIȚII CONSTRUCTIVE IMPUSE VEHICULELOR
4.1. Pentru toate vehiculele Masa suportată de axa motoare sau axele motoare ale unui vehicul ori ansamblu de vehicule va fi de cel puțin 25% din masa totală cu încărcătură a vehiculului sau ansamblului de vehicule, atunci când acestea sunt utilizate în trafic internațional.
4.2. Trenuri rutiere Distanța dintre axa din spate a unui autovehicul și axa din față a remorcii va fi de cel puțin 3,0 metri
4.3. Masa maximă admisă în funcție de ampatament Masa maximă admisă, exprimată în tone, a unui autovehicul cu 4 axe nu poate depăși de cinci ori distanța, exprimată în metri, dintre axele extreme ale autovehiculului.
4.4. Semiremorci Distanța măsurată în plan orizontal între axa pivotului de cuplare și orice punct din partea frontală a semiremorcii nu trebuie să depășească 2,04 metri.
  1. 1 Pentru vehiculele și ansamblurile de vehicule echipate cu dispozitive aerodinamice omologate, lungimea prevăzută la pct. 1.1 poate fi depășită fără a fi limitată, cu lungimea dispozitivelor, numai dacă se respectă prevederile pct. 1.5 din prezenta anexă.
  2. 2 Plus 0,15 metri pentru vehiculele care efectuează un transport de containere de 45 de picioare, în cadrul unei operațiuni de transport intermodal.
  3. 3 Idem 2.
  4. 4 Idem 2.
  5. 5 Prin suprastructura demontabilă și unitatea de transport standardizată, prevăzute la pct. 1.4, se înțeleg unități de transport mărfuri optimizate pentru dimensiunile vehiculelor rutiere și dotate cu dispozitive de manipulare pentru transferul între modurile de transport, de regulă șosea/cale ferată.
  6. 6 Plus o limită de două tone, atunci când masa totală maximă admisă a vehiculului motor este de 18 tone și masa maximă admisă a axei tandem a semiremorcii este de 20 de tone și axa motoare este prevăzută cu roți jumelate și cu suspensie pneumatică sau echivalentă acesteia.
  7. 7 Se aplică în cazul în care axa motoare este echipată cu roți jumelate și cu suspensie pneumatică sau echivalentă acesteia ori în cazul în care fiecare axă motoare este echipată cu roți jumelate și masa maximă a fiecărei axe nu depășește 9,5 tone.
  8. 8 Plus o limită de 1 tonă pentru vehiculele care utilizează combustibili alternativi, în cazul în care axa motoare este echipată cu roți jumelate și cu suspensie pneumatică sau echivalentă acesteia ori în cazul în care fiecare axă motoare este echipată cu roți jumelate și masa maximă pe fiecare axă nu depășește 9,5 tone.
  9. 9 Idem 7.
  10. 10 Idem 8.
  11. 11 Idem 7
  12. 12 Plus o limită de 1 tonă pentru vehicule care utilizează combustibili alternativi.
  13. 13 Se aplică în cazul în care axa este prevăzută cu suspensie pneumatică sau echivalentă acesteia, astfel cum a fost definită prin Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizare la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare.
  14. 14 Idem 7.
  15. 15 Idem 13.

Axa dublă (tandem) - combinația de două axe având între ele o distanță de cel mult 1,8 metri.

Axa triplă (tridem) - combinația de 3 axe având între ele distanța de cel mult 1,4 metri inclusiv.

Axa dublă (tandem) sau axa triplă (tridem) se consideră axa cu suspensie pneumatică numai dacă toate axele componente sunt prevăzute cu suspensie pneumatică sau echivalentă acesteia.

Axa dublă (tandem) sau axa triplă (tridem) se consideră cu roți jumelate numai dacă toate roțile axelor componente sunt jumelate.

Combustibili alternativi înseamnă combustibilii sau sursele de energie care servesc, cel puțin parțial, drept substitut pentru sursele de petrol fosil în furnizarea de energie pentru transporturi și care au potențialul de a contribui la decarbonizarea acesteia și de a îmbunătăți performanța de mediu a sectorului transporturilor și care constau în:

a) energia electrică consumată în toate tipurile de vehicule electrice;

b) hidrogenul;

c) gazul natural, inclusiv biometanul, în stare gazoasă (gaz natural comprimat - GNC) și lichidă (gaz natural lichefiat - GNL);

d) gazul petrolier lichefiat (GPL);

e) energia mecanică provenită dintr-un sistem de stocare la bord/din surse aflate la bord, printre care și căldura reziduală.

Vehicul care folosește combustibili alternativi înseamnă un autovehicul alimentat în totalitate sau parțial cu un combustibil alternativ și care a fost omologat în temeiul Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, cu modificările și completările ulterioare.

Operațiune de transport intermodal înseamnă (i) operațiunea de transport combinat sau (ii) operațiunea de transport aferentă transportului unuia sau mai multor containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de cel mult 45 de picioare, care utilizează o cale navigabilă, cu condiția ca lungimea parcursului rutier inițial sau final să nu depășească 150 km pe teritoriul Uniunii. Distanța de 150 km poate fi depășită pentru a ajunge la cel mai apropiat terminal de transport adecvat pentru serviciul avut în vedere, în cazul:

(i) vehiculelor care sunt în conformitate cu pct. 2.2.2 lit. (a) sau (b) din anexa nr. I; sau

(ii) vehiculelor care sunt în conformitate cu pct. 2.2.2 lit. (c) sau (d) din anexa nr. I, dacă astfel de distanțe sunt permise în statul membru în cauză.

Operațiunea de transport combinat înseamnă transportul de mărfuri între state membre în cadrul cărora camionul, remorca, semiremorca, cu sau fără tractor, caroseria mobilă sau containerul de cel puțin 20 picioare utilizează calea rutieră pe porțiunea inițială sau finală a parcursului și, pentru restul traseului, calea ferată sau o cale navigabilă interioară sau maritimă, în cazul în care această secțiune depășește 100 km în linie dreaptă, și efectuează traseul rutier inițial sau final al transportului:

- între punctul în care mărfurile sunt încărcate și gara feroviară de încărcare corespunzătoare cea mai apropiată pentru traseul inițial și între cea mai apropiată gară feroviară de descărcare corespunzătoare și punctul de descărcare a mărfurilor pentru traseul final; sau

- pe o rază care nu depășește 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim de încărcare sau descărcare.

Textele au doar valoare informativă. Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial al României.

Sursa: forma consolidată a Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 (republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 29 iunie 1998), la 5 octombrie 2026, doar articolele de mai sus și anexa nr. 2. Am păstrat doar textul ordonanței, fără notele editoriale și fără normele care o pun în aplicare. Textele oficiale nu fac obiectul dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9).

Sus