Transport CPI Transport persoane nr. 5

Echipaj, joi de la Praga: până când conduceți

Timpii de conducere și de odihnă

Întrebarea 5 · lista oficială ARR, CPI Transport persoane

Pentru ziua de joi este programată plecarea din Praga către București, autocarul fiind condus de dumneavoastră și colegul de echipaj. Programul este următorul:

7,00 – 8,00 transportul grupului la conferință;

8,00 – 15,00 așteptarea pentru terminarea conferinței;

15,00 – 17,00 deplasare la un centru comercial și așteptare grup;

17,00 – plecarea spre București Câte ore mai puteți conduce dumneavoastră și colegul de echipaj până să vă opriți pentru efectuarea unei perioade de repaus (odihnă) și la ce oră trebuie să vă opriți. Justificați răspunsul.

Pe ceas, pas cu pas

PragaBucurești 24 · PIAȚA UNIRII
joi 07:00 Conducere
La volan, amândoi 0 min / 20 h
Până la repaus 21 h · cel târziu 04:00
09:0012:0015:0018:0021:0000:0003:0006:0009:0012:00

Pasul 1 din 9

joi, 07:00 · Începe ziua de lucru echipajului, după repausul zilnic. Săptămâna aceasta: nicio zi prelungită, niciun repaus redus.

Regulamentul (CE) nr. 561/2006, art. 4 lit. (o)

Răspunsul

  • Împreună cu colegul se mai pot conduce 11 ore, de joi, 17:00 până vineri, 04:00.
  • Oprirea: vineri la ora 04:00, fiindcă repausul de cel puțin 9 ore (04:00–13:00) trebuie încheiat în cele 30 de ore de la începerea zilei (joi, 07:00).

De ce

La conducerea în echipaj regula repausului se schimbă: în loc de 24 de ore, fiecare șofer are 30 de ore de la ultimul repaus în care trebuie să încapă un repaus de cel puțin 9 ore (art. 8 alin. (5)). Ziua voastră a început joi la 07:00, deci repausul se încheie cel târziu vineri la 13:00 și începe cel târziu vineri la 04:00.

De la plecarea de la 17:00 până la 04:00 sunt 11 ore, toate de condus: pauzele de 45 de minute le face fiecare pe rând, pe scaunul de lângă, cât conduce celălalt (art. 7, ultimul paragraf).

Timpii de conducere nu vă opresc mai devreme: fiecare are voie la 9 ore pe zi (10 de două ori pe săptămână), deci împreună cel puțin 18, iar până la plecare ați condus cel mult 3 ore (grupul la conferință și drumul la centrul comercial). Decide fereastra de 30 de ore.

Ce spune legea

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 8

(5) Prin derogare de la alineatul (2), atunci când vehiculul este condus de un echipaj, un conducător auto trebuie să fi efectuat o nouă perioadă de repaus zilnic de cel puţin nouă ore pe parcursul celor treizeci de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal.

Tot articolul 8
Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 4

În sensul prezentului regulament, se înţelege prin:

(o) „conducere în echipaj”: situaţia în care, pe parcursul unei perioade de conducere cuprinsă între două perioade de repaus zilnice consecutive sau între o perioadă de repaus zilnic și o perioadă de repaus săptămânal, se află cel puţin doi conducători auto la bordul vehiculului pentru a asigura conducerea. Pe parcursul primei ore de conducere în echipaj, prezenţa unui sau mai multor alţi conducători auto este facultativă, dar ea este obligatorie pentru restul perioadei.

Tot articolul 4
Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 7

După o perioadă de patru ore și jumătate de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puţin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus.

Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puţin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puţin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.

În cazul unui conducător auto care prestează un serviciu de transport ocazional de călători, pauza menţionată la primul paragraf poate fi înlocuită, de asemenea, cu două pauze de cel puţin 15 minute fiecare, intercalate pe parcursul perioadei de conducere menţionate la primul paragraf, astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.

Un conducător auto care face parte dintr-un echipaj poate să ia o pauză de 45 de minute la bordul unui vehicul condus de un alt conducător auto, cu condiţia ca persoana care face pauză să nu fie implicată în asistarea celei care conduce vehiculul.

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 6

(1) Durata de conducere zilnică nu depășește nouă ore.

Cu toate acestea, durata de conducere zilnică poate fi prelungită la maximum zece ore, dar nu mai mult de două ori pe parcursul săptămânii.

Tot articolul 6