Transport CPI Transport persoane nr. 33

Luni de la 08:00, numai condus: când oprești

Timpii de conducere și de odihnă

Întrebarea 33 · lista oficială ARR, CPI Transport persoane

Vă prezentași la serviciu luni după o perioadă de repaus săptămânal de 45 de ore. Plecați în cursă la ora 8,00. La ce oră trebuie să vă opriți cel mai târziu pentru efectuarea perioadei de repaus (odihnă) zilnic și în ce interval de timp o veți efectua? Justificați răspunsul. În afară de conducere nu mai efectuați alte activități.

Pe ceas, pas cu pas

24 · PIAȚA UNIRII
luni 08:00 Conducere
Fără pauză 0 min / 4 h 30
La volan azi 0 min / 10 h
Până la repaus 15 h · cel târziu 23:00
09:0012:0015:0018:0021:0000:0003:0006:00

Pasul 1 din 10

luni, 08:00 · Începe ziua de lucru, după repausul săptămânal. Săptămâna începe: două zile de 10 h și trei repausuri reduse sunt încă la dispoziție.

Răspunsul

  • Oprirea: cel mai târziu luni la ora 19:30, după 10 ore de condus (08:00–12:30, 13:15–17:45 și 18:30–19:30, cu două pauze de 45 de minute).
  • Repausul zilnic e normal, de 11 ore: luni, 19:30 – marți, 06:30.

De ce

După repausul săptămânal ambele prelungiri sunt libere, deci luni poți conduce 10 ore. Pe ceas: 4 h 30 până la 12:30, pauză până la 13:15, încă 4 h 30 până la 17:45. Ai 9 ore.

Pentru a zecea oră îți trebuie altă pauză de 45 de minute, fiindcă ai 4 h 30 legate: 17:45–18:30. Conduci 18:30–19:30 și ai 10 ore: de aici nu mai ai voie la volan.

Repausul încape întreg: 11 ore de la 19:30 se termină marți la 06:30, înainte de 08:00, când se împlinesc 24 de ore de la începerea zilei. E un repaus normal, deci nu consumi nicio reducere.

Ce spune legea

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 6

(1) Durata de conducere zilnică nu depășește nouă ore.

Cu toate acestea, durata de conducere zilnică poate fi prelungită la maximum zece ore, dar nu mai mult de două ori pe parcursul săptămânii.

Tot articolul 6
Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 7

După o perioadă de patru ore și jumătate de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puţin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus.

Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puţin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puţin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.

În cazul unui conducător auto care prestează un serviciu de transport ocazional de călători, pauza menţionată la primul paragraf poate fi înlocuită, de asemenea, cu două pauze de cel puţin 15 minute fiecare, intercalate pe parcursul perioadei de conducere menţionate la primul paragraf, astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.

Un conducător auto care face parte dintr-un echipaj poate să ia o pauză de 45 de minute la bordul unui vehicul condus de un alt conducător auto, cu condiţia ca persoana care face pauză să nu fie implicată în asistarea celei care conduce vehiculul.

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 8

(2) Pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci și patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul auto trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic.

În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci și patru de ore este de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă.

Tot articolul 8
Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 4

În sensul prezentului regulament, se înţelege prin:

(g) „perioadă de repaus zilnic”: partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său și care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală” sau o „perioadă de repaus zilnic redusă”:

— „perioadă de repaus zilnic normală”: orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore și a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin nouă ore;

— „perioadă de repaus zilnic redusă”: orice perioadă de repaus de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore;

Tot articolul 4

Aceeași întrebare apare și ca Marfă nr. 12.