Transport CPI Transport marfă nr. 57

Când scrii pe verso-ul diagramei

Tahograful, diagrama și cardul

Întrebarea 57 · lista oficială ARR, CPI Transport marfă

In ce situații conducătorul auto trebuie sa consemneze date/informații pe partea verso a digramei tahograf?

Răspunsul

  • Când conducătorul auto trece în alt vehicul în timpul zilei de lucru: ora schimbării, numărul de înmatriculare al vehiculului preluat și kilometrajele celor două vehicule.
  • La defectarea tahografului: perioadele pe care nu le-a înregistrat corect, cu numele, numărul cardului sau al permisului de conducere și semnătura.
  • Când conducătorul auto, departe de vehicul, nu poate folosi tahograful: perioadele de altă muncă, disponibilitate și repaus.
  • Când se derogă de la timpii de conducere și de odihnă pentru siguranța persoanelor, a vehiculului sau a încărcăturii: natura și cauza derogării, cel târziu la sosirea la locul de oprire.

De ce

Fața diagramei e a aparatului și a câmpului central; verso-ul e locul în care completezi tu ce n-a putut înregistra aparatul. Cele mai multe diagrame au acolo un caroiaj de 24 de ore pentru activitățile trecute de mână și rubrici pentru mențiuni. Regulamentele spun ce trebuie scris pe foaia de înregistrare, iar verso-ul e locul obișnuit pentru tot ce nu încape în câmpul central.

Patru situații cer asta. Schimbi vehiculul: ora, numărul noului vehicul, kilometrajele. Se strică tahograful: perioadele neînregistrate, datele tale și semnătura. Ești departe de vehicul: altă muncă, disponibilitate, repaus, trecute de mână. Depășești timpii ca să ajungi la un loc de oprire sigur: de ce ai făcut-o.

Lipsa acestor mențiuni se plătește: informațiile obligatorii neînscrise și perioadele de defecțiune necompletate sunt încălcări foarte grave, cu amendă de la 4.000 la 6.000 lei.

Cum arată în realitate

Verso-ul unei diagrame. Sus, caroiajul de 24 de ore în care activitățile se trec de mână (aici, linia albastră). În mijloc, rubricile pentru schimbarea vehiculului, completate: ora (17:00), numărul vehiculului preluat, kilometrajul lui la preluare (25 283) și la sfârșit (25 390) și cei 107 km parcurși.
Verso-ul unei diagrame. Sus, caroiajul de 24 de ore în care activitățile se trec de mână (aici, linia albastră). În mijloc, rubricile pentru schimbarea vehiculului, completate: ora (17:00), numărul vehiculului preluat, kilometrajul lui la preluare (25 283) și la sfârșit (25 390) și cei 107 km parcurși. Foto: Patrick Seidler (Paettchen), CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons

Ce spune legea

Regulamentul (UE) nr. 165/2014 Articolul 34 Folosirea cardurilor de conducător auto și a foilor de înregistrare

(6) Fiecare conducător auto al unui vehicul echipat cu un tahograf analogic înregistrează următoarele informaţii în foaia sa de înregistrare:

(c) numărul de înmatriculare al fiecărui vehicul pe care conducătorul auto îl folosește, atât la începutul primei călătorii înregistrate în foaia de înregistrare, cât și mai târziu, în timpul folosirii foii de înregistrare, în eventualitatea schimbării vehiculului;

(d) citirea contorului kilometric:

(i) la începutul primei călătorii înregistrate în foaia de înregistrare;

(ii) la sfârșitul ultimei călătorii înregistrate în foaia de înregistrare;

(iii) în eventualitatea schimbării vehiculelor în timpul zilei de lucru, citirea contorului kilometric al primului vehicul pe care conducătorul auto îl utilizează și citirea contorului kilometric al vehiculului următor;

(e) ora la care a avut loc o schimbare a vehiculului;

(3) Atunci când, datorită îndepărtării de vehicul, un conducător auto este în imposibilitatea de a folosi tahograful montat la bordul unui vehicul, perioadele de timp menţionate la alineatul (5) litera (b) punctele (ii), (iii) și (iv):

(a) dacă vehiculul este echipat cu un tahograf analogic, se înscriu pe foaia de înregistrare manual, automat sau în orice alt fel, lizibil și fără a murdări foaia de înregistrare; sau

Tot articolul 34
Regulamentul (UE) nr. 165/2014 Articolul 37 Proceduri în caz de funcţionare defectuoasă a aparaturii

(2) Pe durata cât tahograful se află în pană sau funcţionează defectuos, conducătorul auto marchează datele care permit identificarea sa (numele, numărul cardului de conducător auto sau al permisului de conducere), inclusiv semnătura sa, precum și informaţiile privind perioadele de timp care nu au fost înregistrate sau imprimate corect de tahograf:

(a) pe foaia sau foile de înregistrare; sau

(b) pe o foaie temporară care se atașează foii de înregistrare sau se păstrează împreună cu cardul de conducător auto.

Tot articolul 37
Regulamentul (CE) nr. 561/2006 Articolul 12

Pentru a da posibilitatea vehiculului să ajungă la un loc de oprire corespunzător, conducătorul auto poate deroga de la articolele 6-9 în măsura necesară pentru a se garanta siguranţa persoanelor, a vehiculului sau a încărcăturii acestuia, cu condiţia de a nu se periclita prin aceasta siguranţa rutieră. Conducătorul auto trebuie să indice manual natura și cauza derogării în foaia de înregistrare sau pe un imprimat scos din aparatul de înregistrare sau în registrul său de sarcini, până la sosirea la locul de oprire corespunzător.

De asemenea, în circumstanţe excepţionale, conducătorul auto poate deroga de la articolul 6 alineatele (1) și (2) și de la articolul 8 alineatul (2) prin depășirea duratei de conducere zilnice și săptămânale cu până la o oră pentru a ajunge la centrul operaţional al angajatorului sau la locul de reședinţă al conducătorului auto în vederea efectuării perioadei de repaus săptămânal, cu condiţia de a nu se periclita prin aceasta siguranţa rutieră.

În aceleași condiţii, conducătorul auto poate depăși durata de conducere zilnică și săptămânală cu până la două ore, cu condiţia să facă o pauză neîntreruptă de 30 de minute imediat înainte de timpul de conducere suplimentar necesar pentru a ajunge la centrul operaţional al angajatorului sau la locul de reședinţă al conducătorului auto în vederea efectuării perioadei de repaus săptămânal normale.

Conducătorul auto indică manual cauza derogării în foaia de înregistrare sau pe un document imprimat scos din aparatul de înregistrare sau în registrul de sarcini, cel târziu la sosirea la destinaţie sau la locul de oprire corespunzător.

Orice perioadă de prelungire se compensează cu o perioadă de repaus echivalentă luată în bloc cu orice perioadă de repaus, înainte de sfârșitul celei de a treia săptămâni care urmează săptămânii în cauză.

OG nr. 37/2007 Articolul 8

(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) 2020/1.054 și, după caz, ale Acordului AETR sau ale Acordului UE-UK și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

z) informațiile obligatorii nu sunt înscrise pe foaia de înregistrare, conform reglementărilor în vigoare;

ee) conducătorul auto nu a menționat toate informațiile necesare legate de activitățile desfășurate în perioadele de timp în care echipamentul/aparatura de înregistrare nu a făcut înregistrări întrucât a fost neutilizabil(ă) sau a funcționat defectuos;

Tot articolul 8
OG nr. 37/2007 Articolul 9

(1) Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează:

g) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică conducătorului auto pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. m), n), v), z), ee), ii), jj) și ll) -nn);

Tot articolul 9

Aceeași întrebare apare și ca Persoane nr. 78, Persoane nr. 84 și Marfă nr. 63.